Predică la tânărul bogat
În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus i-a răspuns: Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în Cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția Cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii Lui s-au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință. (Matei 19, 16-26)
Evanghelia de astăzi ne pune în față o pildă care, deși simplă, ascunde o taină adâncă a mântuirii noastre. Este pilda tânărului bogat, un om care a venit la Hristos cu o întrebare esențială pentru noi: „Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”
O întrebare dreaptă, venită dintr-o inimă care căuta cu sinceritate calea spre Dumnezeu. Întrebarea lui este și întrebarea fiecăruia dintre noi, căci toți purtăm în suflet dorul după viața veșnică. Domnul Iisus l-a privit cu dragoste și i-a răspuns: „De vrei să intri în viață păzește poruncile.” Tânărul i-a răspuns că le-a păzit pe toate încă din copilărie. Și aici, la acest răspuns, se produce o schimbare în dialog. Domnul nu-l laudă, ci îi arată că mai este un pas de făcut, o treaptă de urcat. „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te vinde-ți averile și dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mă.” Aceste cuvinte l-au întristat pe tânăr. De ce? Pentru că „avea multe avuții”.
Dragilor acest tânăr nu era un om rău. Era un om respectuos, un model pentru societatea sa. Dar bogăția sa era un zid, o barieră nevăzută între el și Hristos. Nu banii în sine erau problema, ci dragostea de bani, acel atașament care îl impiedică să se dăruiască total lui Dumnezeu. El dorea viața veșnică, dar voia să o aibă fără a renunța la siguranța sa materială. Inima lui era împărțită, iar Hristos ne învață că împărăția cerurilor nu se dobândește cu inima împărțită. Aici stă lecția fundamentală pentru noi creștinii din zilele noastre. Poate nu avem „ multe avuții” precum tânărul bogat, dar avem cu toții lucruri de care ne-am lipit sufletește: confortul nostru, orgoliul, atașamentele la păcate sau la plăcerile acestei lumi, frica de viitor, chiar și un simplu obiect la care ținem prea mult. Toate acestea pot deveni idoli, ziduri care ne despart de Hristos.
Iubiți credicioși, bogăția nu este rea în sine, dar devine o piedică atunci când inima noastră se lipește de ea. Mântuitorul nu ne cere tuturor să renunțăm la averile noastre. El ne cere altceva: să renunțăm la atașamentul față de ele. Când Domnul a spus „vinde-ți averile”, El a dorit să spună: „desprinde-te de ele”. Fă loc în inima ta pentru Mine! Schimbă-ți investiția!
În loc să investim pe pământ care este trecător, suntem chemați să investim în Cer, acolo unde „nici molia, nici rugina nu le strică, unde hoții nu le fură”. Iar această investiție se face cu fapte bune, cu milostenie, cu iubire față de aproapele nostru.
Această Evanghelie ne provoacă să ne întrebăm fiecare, cu sinceritate: Ce este acel lucru la care ținem mai mult decât la mântuirea noastră? Ce anume ne împiedică să ne dăruim total lui Hristos?
Fie că este vorba de o ambiție pătimașă, o lene spirituală, sau dragostea de cele materiale, să avem curajul să-I cerem Domnului ajutorul de a ne desprinde de ele.
Să nu plecăm triști de la Hristos, ca tânărul bogat, ci să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să răspundem chemării Lui, lăsând la o parte poverile și atașamentele care ne împiedică, pentru a descoperi adevărata bogăție: Împărăția Cerurilor. Amin!
Text compus de teologul Culiță Stresna
31.08.2025
Predică la Evanghelia de la Ioan 3, 13-17
Convorbirea lui Iisus cu Nicodim
Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
Dragilor,
pentru noi, creștinii, a început anul bisericesc și cuvântul pus la începutul acestuia este reamintirea că, deși suntem în lume, prin Hristos avem puterea să primim veșnicia. Iar ca să putem dobândi veșnicia trebuie să purtăm încă din viața pământească semnele ei, semne pe care Hristos le-a dobândit pentru noi: jertfa de sine și iubirea.
Când eram studentă la teologie și mergeam la cursuri la facultatea de litere erau profesori și colegi de acolo care strigau după noi: „iar au venit baticoasele”, adică ne recunoașteau ca fiind studentele de la teologie, indiferent dacă purtam batic, sau unele dintre noi doar fustă lungă neagră. Aveam semnele cu noi, se știa a cui suntem, dar nu numai de pe haine, ci și din interacțiunea de la cursuri. Aveam o altă abordare. Vedeam lucrurile mult mai complex, mai ales la cursurile de literatură română, literatură asupra căreia biblia a jucat un rol inspirațional, și uite așa, ușor, în cei patru ani de studiu, am reușit să transmitem o înțelegere mai amplă a unui text literar, pentru că noi, „baticoasele”, veneam și cu interpretarea teologică.
Tot așa este și cu viața veșnică, o simțim și o lucrăm încă din viața aceasta. Cum am dori veșnicia, dacă nu acceptăm moartea? Și cum am accepta ceea ce nu știm, dacă nu am avea exemplu lui Hristos? Nu ajunge numai să fim botezați, nu ajunge să venim la biserică în fiecare duminică, nu ajung doar aceste semne, harul trebuie lucrat prin iubire și jertfă în lume, cu ceilalți oameni, prin îndelungă răbdare, prin trezvie – acea stare a conștiinței în care socotim în tot lucrul care e voia lui Dumnezeu cu noi. Poate nu întâmplător acest cuvânt vine în preîntâmpinarea sărbătorii Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie) și a Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie). Viața care acceptă viața și care deschide ușa pătimirii și a morții pentru a intra în împărăția cea veșnică!
Dar ce-mi place cel mai mult la această evanghelie e că ne aduce în față o dovadă extraordinară a veșniciei: jertfa unicului Fiu. Iată cât ne iubește Dumnezeu. Din zorii dimineții până în seară să ne întrebăm fiecare în chilia sufletului nostru: cum Îl iubim noi pe El?
Împreună lucrătoare la veșnicie,
Mihaela Claudia Condrat
Predică la datornicul nemilostiv
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția Cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Și, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia lui și copiii și toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima. (Matei 18, 23-35)
Dragii mei, după cum am mai auzit, natura nu iartă niciodată, omul iartă câteodată, numai Dumnezeu iartă mereu.
Însă omul este chemat să învețe să facă milă, auzim în evanghelia de astăzi (Matei 18, 23-35): "Nu trebuia oare ca și tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, așa cum am avut eu milă de tine?" (Matei 18, 33). Omul este chemat să facă milă deplină, după modelul lui Dumnezeu.
Mila poate părea nebunie în fața dreptății omului. În pilda lucrătorilor viei, stăpânul viei răsplătește celui care a muncit o oră la fel ca celui care a muncit toată ziua. Și fiind chestionat de dreptatea omenească răspunde: "Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? la ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. Au nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?” (Matei. 20, 1-15). Iar ochiul aici este numai un simbol pentru suflet. Așadar cine gândește numai după dreptate nu este încă bun așa cum numai Dumnezeu este Bun.
Iar dacă omul va învăța să fie milostiv ca Dumnezeu, atunci și natura va fi iarăși milostivă cu omul din mila lui Dumnezeu. Înainte de căderea omului, toate natura îi oferea omului roadele cu dragoste, atât cât avea acesta nevoie, nu după cât de drept a lucrat pământul. Numai după cădere omul a auzit "Blestemat va fi pământul din pricina ta. În dureri te vei hrăni din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi, și tu cu iarba câmpului te vei hrăni. Întru sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care ești luat" (Facere 3, 17-19)
De atunci, lumea fizică este măcinată de entropie. Construim case care se dărâmă, construim drumuri care apoi trebuie reparate, ducem mașinile la inspecție la fiecare doi ani, cumpărăm haine care trebuie cusute, și mai devreme sau mai târziu și noi, oamenii avem nevoie de „reparații”. Toate lucrurile în această lume se descompun. Toată materia organizată tinde spre dezorganizare. Singură mila este cea care compune, care creează valoare.
„Mila și judecata dreaptă, de se află împreună într-un suflet, sunt asemenea unui orb care se închină Iui Dumnezeu și idolilor în același locaș”, spunea Sfântul Isaac Sirul. Prin judecata dreapta, desemnează aici gândul extrem, numai după dreptate. Gândul obsedat de dreptate este aproape diavolesc.
Constatăm că în societatea actuală, omul caută și prețuiește excesiv eficiența. Angajații unei companii își măsoară puterile cu inteligența artificială. Efectele muncii se cuantifică după rezultatul economic. Alți indicatori, precum mulțumirea, liniștea, dragostea sunt mai greu de măsurat și beneficiul economic al acestora este numai secundar.
Fără Dumnezeu, lumea ajunge să denatureze până și mila. Vom menționa numai două exemple. Primul este mila ca dependența de suferința celuilalt. Oameni care îngrijesc alți oameni și uită să se mai îngrijească pe ei. Astfel de cazuri nu evoluează bine pentru nimeni. Dumnezeu ne-a lăsat poruncă să îl iubim pe celălalt așa cum ne iubim pe noi, să ne purtăm sarcinile unii altora, dar nu să ne identificăm noi cu suferința altuia.
Al doilea, mila interesată. De cele mai multe ori arătăm milă pentru a obține recunoașterea celorlalți, cel puțin a celui care este receptorul actului milostiv. Chiar dacă nu ne dăm seama, nevoia de relaționare este proprie omului. Conform celor mai recente studii în domeniu (Self Determination Theory), toți oamenii au trei nevoi psihologice de bază: autonomia, competența și relaționarea. De aceea, omul arată milă, fără să își dea seama, din nevoia de recunoaștere. Numai Dumnezeu este cel care nu are nevoi, numai El este bun fără constrângeri, fără să aibă nevoie să fie milostiv.
Așadar, Dumnezeu dorește să ne învețe mila, și tot de la El învățăm mila, pentru că El este singur Bun și lui I se cuvine slava, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.
24.08.2025
Pr. Ștefan Arghir
Comunitatea românească din Landkreis Böblingen cumpără biserica Auferstehung Christi
Comunitatea ortodoxă română din Landkreis Böblingen preia din 01.01.2026 biserica Învierea Domnului din Hans Thoma Platz 1, 71065 Sindelfingen, Landkreis Böblingen.
Biserica Învierea Domnului a fost construită în anul 1969 pentru diaspora catolică. Acum ea va fi a doua casă pentru diaspora românească.
Încă de la înființare în anul 2019, comunitatea românească „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan și Sfânta Muceniță Afra” din Landkreis Böblingen, Germania, a fost oaspete în biserica Învierea Domnului, prin dragostea arătată de comunitatea catolică. Românii au slujit în fiecare duminică Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mai multe limbi. Oaspeți germani și americani, precum și aparținând altor naționalități participă regulat la slujbe. Comunitatea românească a întreținut de la început relații cordiale cu gazdele sale, este membru deplin în ACK-Sindelfingen (Asociația Bisericilor Creștine), s-a angajat în dialogul creștin-islamic local, s-a implicat pentru nevoile religioase și de integrare a românilor la nivelul cartierului, a orașului și a întregului Landkreis Böblingen.
Fotografie: Elisei Sbîrcea
La semnarea contractului au participat, după ordinea în fotografie de la stânga la dreapta: Philipp Koch, administratorul bisericilor catolice din Sindelfingen, Bernhard Trunk, membru ales în consiliul parohial Sfânta Treime, preot paroh Markus Ziegler, administrator al bisericilor catolice din Sindelfingen, preot paroh Ștefan Arghir al parohiei românești, Martin Offner, membru ales în consiliul parohial Sfânta Treime, și Mihai Condrat, membru ales în consiliul parohial al comunității românești.
„Astăzi, 7.8.2025, cu mila lui Dumnezeu, am semnat contractul de cumpărare a bisericii. Cu o semnificație clară a fost rânduit acest pas în mijlocul postului, la o zi după sărbătoarea Schimbării la față a Domnului și în ziua de prăznuire a Sfintei Mucenițe Afra din Augsburg, al doilea hram al parohiei noastre. Suntem chemați la responsabilitate prin Crucea lui Hristos, pentru ca așa să vedem slava lui Dumnezeu și să ne bucurăm cum se cuvine de darurile Lui. Suntem responsabili pentru numele de creștin pe care îl purtăm cu toții, suntem responsabili pentru copiii noștri și suntem în final responsabili pentru întreaga societate în mijlocul căreia trăim. Am primit, și vom folosi darul cu decență, recunoștință și bucurie, ca să îi dăm slavă lui Dumnezeu, celui căruia i se cuvine slava, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh” (Pr. Ștefan Arghir)
Parohia catolică Sfânta Treime a pledat de mult timp pentru transferul bisericii către parohia ortodoxă românească. Prin aceasta, parohia a răspuns și procesului de reorganizare a clădirilor inițiat de dioceza catolică; va continua să fie vizibilă ca Biserică, dar nu va mai deține clădirea. Cu toate acestea, era important pentru parohie ca biserica să continue să fie utilizată în forma sa actuală, așa că vânzarea ei către un dezvoltator imobiliar sau către o terță parte era exclusă. În consultare cu parohia ortodoxă românească, parohia catolică Sfânta Treime poate continua să țină slujbe ocazional în biserică. De asemenea, până la sfârșitul anului 2025, toate slujbele programate anterior vor avea loc.
Fotografie: Elisei Sbîrcea
Proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Turneul de fotbal al protopopiatului 2025
În ziua de 5.7.2025, amatorii de fotbal din parohia noastră au participat la Pforzheim la un turneu organizat de parohia din Pforzheim.
La turneu au participat 12 echipe din protopopiatul Baden-Württemberg Nord.
Am jucat pe teren sintetic, în formula 6+1. Timp de joc efectiv 12 minute, fără pauză.
Echipa noastră a fost formată din 14 jucători. La finalul competiției, s-a clasat pe locul 5. Îi felicităm pe băieți și le mulțumim familiilor care au participat împreună cu noi, sau ne-au susținut să participăm. Le mulțumim organizatorilor pentru tot efortul.
Ne dorim să jucăm în continuare regulat împreună, să ne cunoaștem mai bine între noi, să ne strângem chiar mai mulți pe teren dar și la Biserică la Liturghie. Oricine este bine primit pe grupul special de WhatsApp, ne bucurăm să ne contactați. Detalii în pagina de contact.
Pagina 4 din 15