Interviu Freies Radio Stuttgart

În ziua de 29.10.2026, doamna Luminitza Petre l-a invitat pe preotul paroh Ștefan Arghir să dea un interviu pentru Freies Radio Stuttgart. Redăm transcrierea înregistrării.

Luminitza Petre: Bună ziua, dragi prieteni! Luminitza Petre pentru dumneavoastră la emisiunea „Armonii clasice”. Astăzi am un invitat de onoare și sunt foarte fericită că mi-ați acceptat invitația de a veni personal în studio: domnul preot, doctor inginer, preot paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Sindelfingen, domnul Ștefan Eugen Arghir. Bine ați venit, părinte, la emisiunea noastră!
Preot Ștefan Eugen Arghir: Vă mulțumesc pentru invitație.
Luminitza Petre: Suntem fericiți că vă avem. Cum vă simțiți astăzi?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Un pic răcit (râde). Dar peste... peste asta trecem. Mă simt bucuros că am putut să vin aici. Am considerat că, deși nu sunt atât de bine în zilele acestea, cred că face bine totuși comunității, pentru că, până la urmă, cumva asta este chemarea pe care o simt: mai mult pentru comunitate și nu pentru mine.
Luminitza Petre: Deci faceți sacrificii chiar dacă sunteți un pic bolnăvior.
Preot Ștefan Eugen Arghir: Mergem acolo unde merită, da.
Luminitza Petre: Unde merită (râde). Chemarea la preoție. Părinte Ștefan, biografia dumneavoastră este neobișnuită. Ați studiat Automatică, IT, Calculatoare, ați obținut titlul de doctor și de inginer și lucrați în industria auto ca inginer. Cum a apărut în viața dumneavoastră dorința de a deveni preot? A fost un moment decisiv?
Preot Ștefan Eugen Arghir: A fost, până la urmă, o propunere care mi s-a făcut; ideea nu mi-a venit mie. Noi venisem în 2012 în Germania deja ca inginer la Bosch. Sau poate povestea a început un pic mai devreme: cu un an mai devreme am venit în Germania, și eu și soția, la un program de doctorat. Aici, de fapt, am descoperit și eu religia. L-am descoperit pe Dumnezeu sau Dumnezeu m-a descoperit pe mine (râde) și m-a ajutat să mă regăsesc. Probabil că am descoperit religia noastră ortodoxă mai bine în Germania, la Konstanz, în parohia părintelui Ionel Nemeș. De el ne-am apropiat ușor-ușor; el este nașul tuturor copiilor noștri care s-au născut aici, în Germania. În Germania sunt rare parohiile românești care au bisericile lor; majoritatea slujesc în spații catolice sau evanghelice care sunt deschise. Având ocazia să văd ce se întâmplă la o liturghie și să beneficiem de această atmosferă a unei comunități parohiale mici, în care fiecare are ocazia să vorbească direct cu preotul, am fost atras din ce în ce mai mult de religie. Am ajuns să pun întrebări, să-mi pun eu întrebări și să mă apropii de părintele Ionel și de religie în general. Ideea a fost, de fapt, a dumnealui, când avea o filie la Trossingen, în Schwarzwald, în Pădurea Neagră. El voia să lase această filie cuiva...
Luminitza Petre: Această... ce anume, că n-am înțeles?
Preot Ștefan Eugen Arghir: O filie.
Luminitza Petre: O filie, ce frumos!
Preot Ștefan Eugen Arghir: O filie; adică, pe lângă parohia din Konstanz, avea și o a doua parohie, în care părintele slujea de două ori pe lună, într-o sâmbătă și într-o duminică. Spunându-ne că ar vrea să plece, pentru că nu mai putea fizic, cu sănătatea și cu timpul, să întrețină două biserici, povestea că urma să vină un alt preot. Eu tot întrebam cine ar urma să vină, iar el, după ce l-am întrebat de mai multe ori, mi-a zis: „Dar nu ai vrea să fii tu cel care vine aici?” (râde). I-am răspuns: „Părinte, aveți suficienți teologi și oameni pregătiți, alegeți-vă dintre ei!”. Și a rămas așa.
Luminitza Petre: Aveați atunci deja studii teologice?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Niciun rând, nu. Aveam doar studiile de inginer de la Automatică din București. După un an, părintele mi-a spus că m-a și propus să urmez calea preoției. Atunci a trebuit să mă înscriu la facultate. După ce ne-am gândit împreună cu soția să facem acest pas – aveam deja doi copii atunci și nu puteam lua singur decizia –, pasul următor a fost să mă înscriu la facultatea de Teologie, în 2017.
Luminitza Petre: În România?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Fiind încă aici, dar facultatea în România, la Sibiu.
Luminitza Petre: La Sibiu. Cum a primit familia dumneavoastră această hotărâre de a vă face preot? Aveați soția și deja doi copii în 2017. Cum a reacționat familia?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Ați formulat foarte corect: până la urmă, întreaga familie este ridicată la această treaptă a preoției, pentru că preotul nu este niciodată singur. Glumeam adesea cu cei apropiați spunând că eu am fost chemat la preoție ca soția mea să fie preoteasă, considerând că ea este o preoteasă mai bună decât sunt eu ca preot (râde). Am avut o lună în care ne-am gândit profund și am spus că, dacă Dumnezeu ne-a oferit atâtea oportunități și daruri, este rândul nostru să dăm ceva înapoi. Dacă inițiativa vine de la Dumnezeu, lucrurile se vor așeza; dacă nu, se vor spulbera și mă întorc la viața mea de inginer. Până acum, însă, drumul a continuat.
Luminitza Petre: Aveți har, iar lucrurile au decurs foarte rapid: în 2017 ați fost hirotonit diacon, iar în 2018 preot. Cum au fost acești primi ani de slujire și ce v-a învățat experiența pastorală despre oameni și despre credință?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Slujirea a fost foarte interesantă. Am avut șansa să slujesc alături de doi preoți deosebiți: cu părintele Ionel mergeam 100 de kilometri până la Trossingen sau 150 de kilometri până la Konstanz pentru a sluji împreună. Două săptămâni slujeam cu părintele Ionel, iar două săptămâni cu părintele Nicolae Gilla la Tübingen, oraș care era mai aproape de noi. Pastorația mi-a deschis o altă perspectivă asupra religiei și a naturii umane. Așa cum spunea un părinte al bisericii, Hristos Se ascunde în spatele poruncilor Sale; doar atunci când le pui în practică și te jertfești pentru ceilalți Îl urmezi pe Hristos și îți descoperi credința personală. Este un dar primit pe care îl dai mai departe: Dumnezeu îmi dă posibilitatea să mă dezvolt pentru a le împărtăși și celorlalți din ceea ce am înțeles.
Luminitza Petre: Este impresionant. Înainte de a fi hirotonit sau înainte de căsătorie, practicați ortodoxia, mergeați des la biserică?
Preot Ștefan Eugen Arghir: În România, înainte de a pleca în Germania, eram mai degrabă „vag ortodox” (râde). Mergeam la biserică duminica, dar nu în fiecare săptămână, mai mult alături de mama mea; mergeam de Crăciun, de Paști și ne spovedeam de două ori pe an.
Luminitza Petre: Unde?
Preot Ștefan Eugen Arghir: În București, la Biserica Iancu Nou-Bălăneanu, în Sectorul 2. Nu eram pe deplin conștient de profunzimea a ceea ce se întâmpla. Nu vreau să diminuez importanța educației primite acasă, fără de care probabil nu L-aș fi recunoscut pe Dumnezeu aici, însă ortodoxia am descoperit-o cu adevărat în acest mediu deschis din Germania. Bisericile sunt primitoare, iar preoții sunt cu toții oameni cu o chemare autentică. Părintele Ionel Nemeș de la Konstanz lucra noaptea într-un cămin de bătrâni pentru ca ziua să poată săvârși liturghia și să răspundă nevoilor duhovnicești ale oamenilor. Acest exemplu uimitor te mișcă, te inspiră și zidește comunitățile din diaspora.
Luminitza Petre: Puterea de a lucra noaptea în cămin și ziua de a sluji liturghia vine fără îndoială din harul Duhului Sfânt; un om obișnuit nu ar avea această rezistență.
Preot Ștefan Eugen Arghir: Așa este.
Luminitza Petre: Nașterea și dezvoltarea comunității românești. În 2019 ați primit misiunea de a înființa o nouă parohie pentru românii ortodocși din Landkreis Böblingen. Cum arăta comunitatea la început și câți credincioși participau la Sfânta Liturghie?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Am simțit de la început că această comunitate este binecuvântată. În toamna anului 2019 am primit decizia oficială de numire și de înființare a parohiei. Ea a fost așezată între două parohii cu istoric: Stuttgart-Zuffenhausen și Tübingen, între care este o distanță de aproape 60 de kilometri. Credincioșii au venit din ambele direcții sau erau persoane care nu mergeau nicăieri, fiindu-le greu să parcurgă 30 de kilometri până la un lăcaș de cult. La primele slujbe eram aproximativ 20 de persoane, totul fiind improvizat. Am trimis o scrisoare tradusă în germană către decanatele evanghelic și catolic și am primit deschidere imediată și invitații la dialog de la ambele. Decizia a fost dată la 1 august 2019, în septembrie am început slujbele, iar din octombrie 2019 am slujit cu regularitate.
Luminitza Petre: M-a fascinat povestea cumpărării bisericii (râde). Să vii ca român și să cumperi o biserică pentru comunitatea ta fiindcă spațiul catolic nu mai era folosit este o mare victorie a credinței. Vă rog să ne povestiți!
Preot Ștefan Eugen Arghir: Achiziția unei clădiri nu este în sine o victorie absolută. Dacă nu vom reuși să fim mai buni acolo unde alții au eșuat, riscăm ca peste 20 de ani să avem aceeași problemă: o biserică pe care nu o putem întreține sau vinde. În România nu suntem obișnuiți cu vânzarea bisericilor, deși se poate ajunge acolo dacă ne îndepărtăm de Dumnezeu. Comunitatea catolică ne-a propus de la început vânzarea, biserica fiind aproape goală, dar i-am rugat pe toți să avem răbdare. Adevărata biserică este cea din inimi, nu cea din cărămizi. Să cumperi o clădire fără a avea oamenii care să o susțină și pentru care să slujești ar fi fost un nonsens; nu îmi doream să devin administrator imobiliar pe lângă munca de inginer și slujirea preoțească (râde). Am așteptat momentul potrivit. Aveam deja un acord de principiu pentru un credit bancar, dar a apărut programul de finanțare al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Am aplicat fără pile sau intervenții – avându-i în spate doar pe soție și pe Dumnezeu – și am fost acceptați. Deși birocrația a fost complexă, am finalizat documentația și decontul la timp, chiar înainte de termenul limită din octombrie.
Luminitza Petre: Biserica se numește „Auferstehung Christi”.
Preot Ștefan Eugen Arghir: Exact, „Învierea Domnului”.
Luminitza Petre: Din acest motiv ascultăm Simfonia a II-a, a Învierii, de Gustav Mahler, în interpretarea orchestrei San Francisco Symphony sub bagheta lui Herbert Blomstedt.
(Pauză muzicală: Gustav Mahler – Simfonia Nr. 2 „Învierea”)
Luminitza Petre: Dragi prieteni, continuăm dialogul cu părintele paroh Dr. Ing. Ștefan Eugen Arghir. Părinte, românii vin în Germania pentru un trai mai bun, studii sau muncă. Cum trăiți această evoluție a comunității și cum le aduceți mângâiere prin Sfânta Liturghie?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Oamenii vin cu experiențe și motive diferite și au nevoie de un spațiu comunitar unde să vorbească românește și să găsească sprijin în fiecare etapă a vieții. Constatăm o schimbare demografică: dacă la început aveam până la 33 de botezuri pe an, în ultimul timp numărul a scăzut sub 15. Comunitatea se maturizează; cresc în schimb cununiile și înmormântările.
Luminitza Petre: Câte botezuri aveați înainte?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Cel mai mult am numărat 33 într-un singur an. Biserica trebuie să fie alături de toți: tineri, vârstnici, oameni sănătoși sau aflați pe patul de suferință. În cazul deceselor, îi sfătuiesc pe credincioșii care au copiii și nepoții stabiliți aici să își înmormânteze apropiații în Germania. Este esențial pentru generațiile tinere să aibă un mormânt aproape, unde să poată aprinde o lumânare și să pună o floare.
Luminitza Petre: Este un aspect dureros; eu sufăr că nu pot ajunge la mormântul părinților mei din țară.
Preot Ștefan Eugen Arghir: În diaspora ești nevoit mereu să faci compromisuri, fie că este vorba despre decese sau despre părinți bătrâni și bolnavi rămași acasă. Ești sfâșiat între responsabilitatea față de copiii care merg la școală aici și datoria de a fi lângă părinții din România.
Luminitza Petre: Mă impresionează cuplul de tineri germani care au trecut la ortodoxie și pe care i-ați logodit. Cum se numesc?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Niklas și Leonie.
Luminitza Petre: Vorbesc doar germana, dar vin la biserică, iar Niklas citește la strană în limba germană. Povestiți-ne despre ei și despre ceilalți credincioși de alte naționalități.
Preot Ștefan Eugen Arghir: Pe Niklas l-am primit în Biserica Ortodoxă anul trecut, iar pe Leonie anul acesta. Niklas a fost catolic, iar Leonie s-a declarat inițial atee pe formularul de catehizare. Au fost atrași de căldura comunității. La slujbele noastre participă români, germani, ucraineni și militari americani de la baza militară. Avem cărți de cult bilingve: română-germană și română-engleză. În prezent avem un catehumen german și trei americani care se pregătesc pentru botezul ortodox. Avem chiar un american care cântă impecabil cântările bisericești în limba română, deși nu cunoaște limba.
(Pauză muzicală: Gustav Mahler – Simfonia Nr. 2 „Învierea”)
Luminitza Petre: Părinte Ștefan, ce semnificație are postul de miercuri și vineri? Vinerea trecută am fost la restaurant după un concert alături de comunitatea armeană și, având mustrări de conștiință, i-am cerut dezlegare preotului armean prezent la masă. Cum priviți această mică jertfă?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Postul trebuie să pornească din inimă și să se întoarcă în inimă. Nu trebuie să simțim foamea trupească, ci foamea lăuntrică după Dumnezeu. Rugăciunea, citirea Scripturii și faptele bune sunt esențiale, iar abstinența alimentară este doar un instrument pedagogic. Neuroștiințele confirmă că o persoană sătulă este adesea mai predispusă la decizii lipsite de etică. Postul seamănă cu dragostea dintre doi tineri: te trezești cu gândul la persoana iubită, te întrebi la prânz ce face și adormi cu chipul ei în minte. Așa ar trebui să trăim și noi, cu mintea și inima îndreptate neîncetat spre Dumnezeu.
Luminitza Petre: Dar concret: ținem sau nu ținem postul alimentar miercurea și vinerea?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Îl ținem cu strictețe. Este canonul minim rânduit de Biserică, alături de rugăciunile zilnice de dimineață și de seară. Este bine să folosim cărți de rugăciuni sau aplicații pe telefon; nimeni nu are o scuză să nu se roage. Decât să nu te rogi deloc, roagă-te așa cum poți, căci Dumnezeu ne cunoaște neputințele.
Luminitza Petre: Ce activități ați inițiat pentru copii și familii, pentru a păstra limba română și credința?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Având la rândul meu patru copii cu vârste între 5 și 14 ani, transpunem în parohie ceea ce este benefic pentru propriii noștri copii. Din 2021 organizăm ore de religie în timpul liturghiei: după împărtășanie, copiii merg într-o sală închiriată alături și fac cateheză cu un teolog. Am extins spațiul la două săli pentru care plătim 300 de euro lunar, împărțind copiii pe grupe de vârstă – ajungând la aproape 30 de participanți. Am înființat și o școală românească de weekend. Soția mea este doctor în filologie, iar alți membri ai comunității cu studii superioare s-au alăturat ca voluntari: o doamnă arhitect predă patrimoniu și arhitectură românească, iar alții predau istorie și geografie. Învățăm expresii românești pe care copiii crescuți aici nu le mai înțeleg de la sine. În perspectivă, va trebui să predăm româna ca limbă străină, deoarece mulți copii vorbesc în familie exclusiv germana sau engleza.
Luminitza Petre: Lucrați cu normă întreagă ca inginer la Bosch și desfășurați slujirea preoțească fără remunerație. Vinerea spovediți până la ora 23:00, după o zi completă de muncă. Cum faceți față acestui ritm?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Lucrez la Bosch de luni până vineri, 7 ore pe zi. Mi-am redus programul de la 40 la 35 de ore pe săptămână special pentru a dedica timp familiei și bisericii. După muncă mă ocup de familie și de activitățile copiilor: karate, înot, șah, balet și gimnastică. Prioritățile mele sunt clar așezate: prima este calitatea de creștin prin botez, a doua este căsnicia și familia, iar a treia este slujirea preoțească. Ne-am căsătorit în 2011, la 27 de ani, în 2012 am venit în Germania, iar în 2013 s-a născut Sara, primul nostru copil. Fără susținerea soției mele, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil. Este vital ca familiile din diaspora să rămână unite și să locuiască împreună.
Luminitza Petre: Ce înseamnă pentru o comunitate de emigranți să aibă propriul lăcaș de închinare?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Când ești în chirie eziți să bați și un cui în perete; când este proprietatea ta, te implici cu totul. Fără bugete externe mari, am renovat fațada bisericii prin forțe proprii și am instalat iconostasul, mobilierul și icoanele. Aceste reparații comunitare le numesc „team building-uri”, pentru că îi apropie pe oameni și întăresc biserica vie.
Luminitza Petre: Cum este structurată administrația parohiei și ce proiecte de viitor aveți?
Preot Ștefan Eugen Arghir: Avem o organizare hibridă: primesc un contract de tip minijob de 603 euro din partea parohiei, lucru util și pentru statutul oficial în dialogul instituțional. De asemenea, avem trei-patru coordonatori remunerați modic pe bază de contract de colaborare (200–250 de euro) pentru cor, altar și școală. Toate celelalte responsabilități sunt asigurate prin voluntariat. Cel mai important obiectiv este cumpărarea clădirii de lângă biserică – fosta casă parohială – pentru a o transforma într-un centru comunitar. Acolo vom putea extinde biblioteca, cursurile școlii românești, spațiul pentru repetițiile corului și întâlnirile de tineret.
Luminitza Petre: Vă mulțumesc mult pentru acest dialog deosebit, domnule preot paroh Ștefan Eugen Arghir!
Preot Ștefan Eugen Arghir: Vă mulțumesc și eu pentru invitație.
Luminitza Petre: Încheiem cu finalul Simfoniei a II-a de Gustav Mahler, în interpretarea San Francisco Symphony Orchestra.
(Pauză muzicală: Gustav Mahler – Simfonia Nr. 2 „Învierea”, Finalul)