Hramul comunității noastre 2026

Comunitatea noastră și-a serbat ocrotitorul, pe Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, duminică pe 10 mai.

În anticiparea acestui eveniment, noul iconostas a fost montat vineri, 8 mai, chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Ioan. Firma Lemnart Mobirom din Târgu Neamț a proiectat axionițele, mobilierul în care se montează icoanele, după un model foarte detaliat, sobru și impozant. Folosind cele mai moderne tehnici de execuție, rezultatul este marcat de finisaje laborioase și precise. Arcada înaltă, de pe care străjuiește un serafim, se potrivește perfect cu nivelul de înălțime al bisericii. Cu mult profesionalism, s-au ocupat de transport, și de montaj la noi în biserică.

Pictura celor patru icoane a fost executată de doamna Claudia Dobrin, pictor bisericesc autorizat, din București, în tehnică autentică bizantină. Liniile sunt clare, cu multă atenție la detalii precum cutele veșmintelor și părul personajelor. Culorile sunt perfect alese pentru a se armoniza cu interiorul bisericii, respectând în același timp indicațiile iconografice canonice.

Montare iconostas biserica românească

Montare iconostas biserica românească

Împreună am ajutat la curățenie sâmbătă, 9 mai, și la aranjarea bisericii și a sălilor pentru festivitățile ce au urmat.

Duminică, începând cu ora 09:30, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată de Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, împreună cu preotul paroh Ștefan Arghir și părintele diacon Dumitru Dura.
În cuvântul de învățătură, la duminica samarinencei, Înalt Preasfințitul Părinte Serafim ne-a îndrumat să ne trăim frumos ortodoxia printre străini. A apreciat efortul comunității, care, la mai puțin de 7 ani de la înființare, cu voia lui Dumnezeu și o finanțare din partea Statului Român, a reușit să achiziționeze propria biserică.

La finalul Liturghiei, părintele Mitropolit a sfințit icoanele din noul iconostas. El a remarcat frumusețea icoanelor și a iconostasului.

După Liturghie, la ora 12:00, copii au susținut un moment de teatru poetic presărat cu versete biblice. Cu aceeași ocazie, cateheții și educatorii comunității noastre au prezentat rezultatele principalelor proiecte în desfășurare cu copiii.
La Liturghie au participat aproximativ 150 de credincioși, mare parte îmbrăcați în costume tradiționale.

Din partea Consulatului General al României la Stuttgart, doamna Consul Angelica Marcu a acceptat cu multă amabilitate să fie în mijlocul nostru.

La 12:30, primarul general al orașului Sindelfingen, domnul Markus Kleemann, a adresat un cuvânt comunității noastre. El a remarcat numărul semnificativ de români în oraș, aproximativ 8% din populația orașului Sindelfingen sunt de sorginte română. A evidențiat pozitiv implicarea comunității românești, care prin preluarea bisericii din cartierul Viehweide asigură continuitatea prezenței creștine. I-a mulțumit preotului paroh Ștefan Arghir pentru implicarea continuă în evenimentele organizate de cartier și de oraș.

Festivitățile au continuat cu agapa, masa frățească, unde toți au fost invitați. Am închiriat toate sălile disponibile din Stadtteiltreff Viehweide, așa încât loc a fost suficient pentru toți. La fel și mâncarea a fost din belșug.
Pentru aceasta, le mulțumim celor care au gătit. În egală măsură, le mulțumim celor care au ajutat la curățenie și aranjare înainte de evenimente, celor care au ajutat la mese în ziua hramului, celor care au ajutat să strângem, copiilor și părinților lor care au învățat pentru serbare, cateheților și educatorilor care se ocupă permanent de copii, corului nostru, celor care ne-au pus la dispoziție mese și scaune, și în general tuturor celor care înțeleg că la biserică nu mergem pur și simplu, ci mergem ca să devenim Biserică.

Cu multă bucurie, a consemnat,
Pr. Ștefan Arghir