Ora de religie - Ora bucuriei

Ora de religie se adresează copiilor între 6 și 16 ani. Duminica, în timpul Liturghiei, după momentul împărtășirii, copiii merg într-o sală alăturată unde vor învăța despre teme religioase apropiate de vârsta lor, prezentate prin modalități adecvate, precum poveștile și jocurile. Tema este aleasă de obicei în legătură cu Evanghelia zilei.

Nu este nevoie de înscriere prealabilă pentru a participa. Aduceți copiii după Împărtășanie lângă sacristie și vor fi preluați de acolo.

Catehetul care se îngrijește de ora de religie o face voluntar, însă este student la teologie, iar temele sunt alese prin consultare cu preotul paroh. De asemenea, avem totdeauna nevoie și de încă alți unul sau doi voluntari care să ajute la desfășurarea în bune condiții a activităților, eventual dintre părinții copiilor care participă. La finalul orei, ne-am bucura dacă dintre părinți ar rămâne cineva să ajute și la curățenie.

Spațiul în care se desfășoară ora de religie aparține orașului Sindelfingen, iar comunitatea noastră îl închiriază regulat. Putem folosi acest spațiu doar pentru ora de religie, după Sfânta Împărtășanie. Accesul în hol, în alte încăperi sau în grădină nu este permis.

De asemenea, dacă accesul se face prin sacristie, atunci copiii vor intra toți odată. În restul timpului, în sacristie, au access numai cei care ajută la săvârșirea slujbelor din biserică. Ușa din sacristie către celelalte spații va rămâne închisă.

Pentru a folosi toaleta, vă rugăm să cereți cheia, să încuiați ușa după utilizare și să înapoiați cheia persoanei responsabile. Folosiți numai toaleta din stânga cum intrați prin sacristie. Dacă aceasta este ocupată, vă rugăm să așteptați. Nu folosiți celelalte toalete, care aparțin orașului Sindelfingen.

Părinții sunt responsabili de copiii lor și îi rugăm să se asigure că aceștia participă în mod serios la ora de religie:

- Jucăriile, alte cărți, telefoanele mobile trebuie să rămână afară;

- Copiii sunt rugați să rămână la oră dacă au intrat. Desigur, pauzele pentru mers la toaletă sunt posibile, însă cineva ar trebui să îi însoțească.

Recomandăm părinților să poarte o discuție cu copiii după Liturghie, astfel încât aceștia să își fixeze cunoștiințele acumulate. Și, cine știe, poate și părinții vor învăța lucruri noi de la copii.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactați:

- Catehetul responsabil pentru ora de religie sau

- Alți părinți din grupul de WhatsApp sau

- Consilierii sau

- Preotul.